Premierul interimar, la recepția de rămas-bun oferită de ambasadorul Germaniei la București

În alocuțiunea sa, șeful Guvernului a elogiat misiunea ambasadorului Gebauer, desfășurată într-o perioadă marcată de crize internaționale – pandemia COVID-19, apoi invazia rusă în Ucraina – dar și de progrese importante în relația bilaterală. „În toate aceste momente, colaborarea româno-germană nu doar că a rezistat, ci s-a întărit. Ați fost mai mult decât un reprezentant oficial – ați devenit un prieten al României”, a spus Predoiu.

Premierul a reamintit că Germania a fost unul dintre cei mai constanți susținători ai României în procesul de aderare la spațiul Schengen, un dosar în care Predoiu a fost direct implicat în calitate de ministru de interne. „Deschiderea și implicarea dumneavoastră au contat enorm și vor rămâne în memoria noastră instituțională și personală”, a subliniat acesta.

Totodată, Predoiu a salutat contribuția ambasadorului la promovarea Planului de Acțiune româno-german, aflat în etapa finală de negociere, care vizează cooperarea strategică pe multiple paliere: de la economie, energie și cercetare, până la educație, securitate și politici europene.

Germania rămâne „principalul partener comercial și investițional al României”

În plan economic, premierul a afirmat că Germania rămâne „principalul partener comercial și investițional al României”, cu o pondere de 20,5% în totalul exporturilor românești și 18,6% în importuri. „Relațiile economice și comerciale româno-germane sunt astăzi la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani”, a spus Predoiu.

Alocuțiunea sa a mai atins și teme de politică externă comună: sprijinul oferit Ucrainei și Republicii Moldova, precum și cooperarea în cadrul Platformei de Parteneriat pentru Moldova, lansată în 2022 de România, Germania și Franța.

Premierul interimar a reamintit și simbolismul relației diplomatice româno-germane: aniversarea în 2025 a 145 de ani de relații oficiale, precum și instituirea, în 2023, a Zilei Prieteniei Româno-Germane (21 aprilie), recunoscută oficial de ambele guverne.

Pentru activitatea sa, ambasadorul Peer Gebauer a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer și cu Ordinul de Onoare al Comunităților Evreiești din România.

În încheiere, premierul i-a transmis diplomatului un mesaj personal: „Să știți că România va rămâne mereu acasă pentru dumneavoastră. Vă așteptăm să reveniți – chiar și pentru un meci de fotbal, un sport atât de drag domniei voastre.”